Îți dorești să ai mereu energia necesară pentru a face față cu succes provocărilor zilnice? Ești mulțumit/ă de felul cum arăți acum, dart e gândești că stilul de viață dezordonat din ultima vreme își va pune amprenta și nu vei mai avea același tonus? Nicio problemă, suntem alături de tine, și de aceea îți oferim câteva recomandări despre cum să fii mereu pe plus, după cum se spune! Nu este nimic complicat, trebuie doar puțină disciplină și voință, două calități care nu îți lipsesc, nu-i așa?

Trucuri de efect

Nu este nevoie să te trezești la 5 dimineața și să începi să alergi prin parcul din apropiere sau în jurul blocului. Invata cum sa ramai in forma cu ajutorul unor ”trucuri” de efect, pe care dacă ai suficientă voință să le respecți mereu, îți vor deveni o rutină, un stil de viață. Unul sănătos, așa cum îți dorești!

Odihna suficientă

Probabil că te așteptai ca prima recomandare să fie cea legată de mai multă mișcare, nu-i așa? Ei bine, nu! Vrem să fii mult mai conștient/ă de cât de importantă este odihna în viața noastră, și cât de mult ne ajută aceasta să avem un organism puternic. Atunci când stăm slab la acest capitol, organismul este dat cu totul peste cap, și nimic nu mai funcționează așa cum trebuie. Așa că, pe cât posibil, fă-ți un program de somn pe care să-l respecți, fără televizor sau telefon înainte de culcare, în cameră să fie suficient de răcoare și cât mai puțină lumină. După ceva timp vei observa efectele benefice, așa că… dă-i înainte, pentru că e de bine. Dormi măcar 7 – 8 ore pe noapte, și totul va fi mult mai bine.

O jumătate de oră de mișcare

Chiar dacă nu ai timp să mergi la sală sau să alergi prin parc, asta nu înseamnă că trebuie să renunți total la mișcare. Din contră, profită și fă mișcare din orice: mergi mai mult pe jos, urcă treptele, dansează alături de cei mici, mergi cu bicicleta. Chiar și acasă poți găsi pe internet programe de exerciții fizice pe care le poți executa în timp ce urmărești emisiunea preferată la televizor. Gândește pozitiv, iar acest lucru te va ajuta enorm!

Ieși puțin din monotonia zilnică

Cei mai mulți dintre noi au un program bine stabilit: acasă – dus copiii la școală sau grădiniță – serviciu – piață – acasă. Sună cunoscut? Este și normal, pentru că este orarul majorității. Deja te simți ca un mic roboțel care face aceleași lucruri în fiecare zi, iar asta te obosește teribil. De aceea, uneori, încearcă să ieși puțin din rutina zilnică: azi mergi pe jos pe alt drum până la serviciu, sau programează o ieșire în parc cu rolele sau bicicleta. Ori de câte ori simți că ai intrat în acea rutină, profită și fă o mică schimbare. Și, dacă această schimbare presupune mai multă mișcare fizică, atunci este chiar perfect, pentru că toată lumea te va admira pentru modul în care arăți mereu, deși nu pari că ești genul care rupe aparatele la sala de forță.

Uită de expresia ”încep de mâine”

Vrei o schimbare? Începe chiar de acum! Uită de expresiile gen ” încep de mâine, luni, luna viitoare”. Le cunoști chiar foarte bine, nu-i așa? Te-ai urcat pe cântar și nu ți-a plăcut ce ți-a indicat? Perfect, începi chiar din acel moment să îți controlezi poftele, renunți la micile plăceri nevinovate pe care le consumai zilnic, mănânci mai multe fructe și legume crude, prepară salate delicioase sau mâncăruri fără prea multe grăsimi nesănătoase. Sunt mici trucuri care îți vin în ajutor! Învață cum să fii mereu în formă găsind și acele combinații alimentare care nu sunt adevărate bombe calorice pentru organism, iar din când în când, poți trișa, fără însă ca acest lucru să devină o obișnuință.

Uită de fast-food și alimentele procesate!

Printre acele plăceri aparent nevinovate erau și mâncarea de la fast-food, alimentele procesate, produsele de patiserie și dulciurile. Redu-le treptat, și înlocuiește-le cu alternative mult mai sănătoase, care te vor ajuta nu doar să fii mai în formă, dar îi vor oferi organismului și vitaminele, mineralele și nutrienții de care are nevoie. În plus, nu au atât de multe calorii, ceea ce te face să slăbești chiar fără să observi. Acul cântarului va indica din nou acele valori care să te facă să zâmbești, ceea ce îți va da puterea să mergi mai departe!

Nu renunța niciun moment la mișcare

Chiar dacă febra musculară și-a făcut simțită prezența, nu este indicat să renunți la exercițiile fizice. Bine, nu este cazul să te forțezi, dar puțină mișcare chiar te ajută să îți revii mai repede și să te simți perfect. Vei rămâne chiar surprins/ă că deși aveai impresia că nu mai poți să faci măcar un pas, te fapt reușești mult mai multe!

Bea apă!

O bună hidratare este esențială pentru o stare de bine a organismului, și care te ajută chiar să slăbești mai ușor și să rămâi în formă. Așa că bea cât mai multă apă zilnic, ceaiuri neîndulcite, nu renunța la supe și la ciorbe, dar uită de sucuri și energizante, sau chiar băuturi alcoolice. Efectele benefice nu vor întârzia să apară, iar tu vei fi mereu în formă și cu o stare bună de sănătate!

Gata! De ajuns cu lenea, este timpul să faci o schimbare, așa că începe chiar de acum! Nu mai amâna și învață cum să rămâi mereu în formă și, mai ales, respectă aceste recomandări!

By